sâmbătă, 2 iulie 2011
doar mâinile şi ochii
mi-e inima
o-ntindere de zarpă
când mă destram
tu ştii
să mă apropii
să îmi brodezi
în faldurile serii
mirajele
şi cântecul
şi plopii
îţi recunosc
doar mâinile
şi ochii
în fremătarea scurtă
dintre ape
când inima un sunet
stins pe clape
îţi reaprinde teii-n
floarea lămpii
şi mă cuprinzi
mi-e sufletul aproape
reînverzesc
pădurile şi ploaia
iar anii mei
mai lungi decât văpaia
au umbră nouă-n vraja
ce-i încape
departe în pădure
cântă plopii
mirajele ţin ploile
aproape
acordul
e o apă
stinsă-n pleoape
când ochii se aprind
în floarea lămpii
o-ntindere de zarpă
când mă destram
tu ştii
să mă apropii
să îmi brodezi
în faldurile serii
mirajele
şi cântecul
şi plopii
îţi recunosc
doar mâinile
şi ochii
în fremătarea scurtă
dintre ape
când inima un sunet
stins pe clape
îţi reaprinde teii-n
floarea lămpii
şi mă cuprinzi
mi-e sufletul aproape
reînverzesc
pădurile şi ploaia
iar anii mei
mai lungi decât văpaia
au umbră nouă-n vraja
ce-i încape
departe în pădure
cântă plopii
mirajele ţin ploile
aproape
acordul
e o apă
stinsă-n pleoape
când ochii se aprind
în floarea lămpii
duminică, 19 iunie 2011
Solstiţiu
Singuri în iubire
Te-aştept în regatul patimilor serii
Şi-n mireasma albă-a cupelor de crin,
Troienind azurul nenuntit al verii.
Amânate doruri vin câte puţin,
În ostrov plutirii prevestind sosirea
Şi-n fântâna nopţii, stelelor rubin.
Te aştept iubite să-mi înalţi zidirea,
În zenitul sacru-al cedrului colin,
Zămislind în lande somnului sfârşirea.
Mă străbat solstiţii. Cântecul divin
Vine cu răcoarea blândă-a mlădierii,
Cu deplinătatea zborului alpin.
Şi în meteoric foşnet al plăcerii,
Sub orbirea albă-a cupelor de crin,
Răstigni-vom stele-n craterul durerii.
Singuri în iubire şi murind puţin!
Te-aştept în regatul patimilor serii
Şi-n mireasma albă-a cupelor de crin,
Troienind azurul nenuntit al verii.
Amânate doruri vin câte puţin,
În ostrov plutirii prevestind sosirea
Şi-n fântâna nopţii, stelelor rubin.
Te aştept iubite să-mi înalţi zidirea,
În zenitul sacru-al cedrului colin,
Zămislind în lande somnului sfârşirea.
Mă străbat solstiţii. Cântecul divin
Vine cu răcoarea blândă-a mlădierii,
Cu deplinătatea zborului alpin.
Şi în meteoric foşnet al plăcerii,
Sub orbirea albă-a cupelor de crin,
Răstigni-vom stele-n craterul durerii.
Singuri în iubire şi murind puţin!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)