sâmbătă, 2 iulie 2011

Tes yeux, mes yeux- Charles Aznavour

doar mâinile şi ochii

mi-e inima
o-ntindere de zarpă
când mă destram
tu ştii
să mă apropii
să îmi brodezi
în faldurile serii
mirajele
şi cântecul
şi  plopii

îţi recunosc
doar mâinile
şi ochii
în fremătarea scurtă
dintre ape
când inima un sunet
stins pe clape
îţi reaprinde teii-n
floarea lămpii

şi mă cuprinzi
mi-e sufletul aproape
reînverzesc
pădurile şi ploaia
iar anii mei
mai lungi decât văpaia
au umbră nouă-n vraja
ce-i încape

departe în pădure
cântă plopii
mirajele ţin ploile
aproape
acordul
e o apă
stinsă-n pleoape
când ochii se aprind
în floarea lămpii